Problema cardurilor de sănătate s-a rezolvat. Au fost blocate mai bine de o lună. Anunțul CNAS

Problema cardurilor de sănătate s-a rezolvat. Au fost blocate mai bine de o lună. Anunțul CNAS
Publicat: 06/08/2019, 19:35

Astfel, conform reglementărilor legale, furnizorii de servicii medicale vor raporta online, în termen de 3 zile lucrătoare de la prestarea serviciului. Serviciile medicale vor fi semnate cu cardul, renunțându-se astfel la dispozițiile speciale utilizate pe perioada în care PIAS a fost indisponibilă online.

„În data de 1 august 2019, mare parte a problemelor PIAS a fost remediată de echipa mixtă formată din specialiști IT din sistemul de sănătate și din partea partenerilor care au contribuit la punerea în funcțiune a sistemului informatic. Ulterior, echipa tehnică a intervenit punctual acolo unde au fost depistate probleme care au cauzat imposibilitatea raportărilor zilnice sau lunare. Menționăm că, până la finalizarea unor contracte care să asigure mentenanța pentru toate componentele PIAS, echipa mixtă de specialiști va continua operațiunile de monitorizare și consolidare ale PIAS”, precizează CNAS, în comunicatul de presă remis Mediafax.

Procedurile de achiziție a serviciilor de mentenanță au fost elaborate și urmează să fie demarate.

„Această situație nu trebuie să se mai repete, trebuie să existe servicii de mentenanță care să asigure buna funcționare a tuturor componentelor sistemului și orice problem identificată să fie rezolvată punctual, la timp, astfel încât să nu mai provoace blocaje. Îmi cer scuze pacienților și furnizorilor pentru problemele cauzate de disfuncționalitățile din sistem, mai bine de o lună. Am demarat întâlniri cu reprezentanți ai organizațiilor profesionale din domeniul sănătații, pentru a identifica împreună soluții care să ducă la debirocratizarea activității medicilor și, implicit, la creșterea calității actului medical. Trebuie să facem în așa fel încât, în timpul unei consultații, medicul să acorde mai mult timp pacientului și mai puțin pentru treburile birocratice”, a declarat Vasile Ciurchea, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat, pe 10 iulie, că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă în regim off-line, însă președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat, pentru Mediafax, că aceasta nu funcționează încă de pe 1 iulie.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
×